Protestele din Rusia

O colecție de linkuri video despre protestele de azi din Rusia: aici . Marea noutate: fostul Ministru de Finanțe, Alexei Kudrin a participat la protest. Kudrin a fost Mnistru de Finanțe timp de zece ani (pe aproape întreaga perioadă putinistă), o persoană competentă, a creat Fondul de Stabilitate, care a salvat Rusia de criza actuală. A plecat din Guvern după o ceartă cu Medvedev.

A fost huiduit astăzi de naționaliștii ruși. La proteste ca de obicei: Navalnyi, Yavlinski, Nemtsov, Kasparov etc. Au apărut și Boris Akunin, Mikhail Prokhorov, Xenia Sobchak plus vreo 29 000 de participanți (versiunea poliției moscovite) sau 120 000 de participanți (versiunea organizatorilor). Vel mai numeros protest anti-Putin. Comuniștii, SR, liberal-democrații și-au organizat protestele lor. Opoziția rusă este dezbinată; nu sunt ăn stare să organizeze un protest comun.

Putin spune iarăși că protestatarii sunt plătiți de către Occident.

Despre tatăl lui Obama

Un interviu cu Sally Jacobs, autoarea primei cărți despre tatăl lui Obama. Ce-am reținut: tatăl lui Obama era un tip extrem de inteligent, altfel nu ar fi fost admis la Harvard (Facultatea de Economie) și nu ar fi trecut de qualifying exams rămânându-i să scrie disertația pentru a primit titlul de doctor. Din păcate (pentru Barack Obama fiul ) era afemeiat, nu i-a spus mamei actualului președinte că mai avea o soție și doi copii în Kenia. A mințit-o de mai multe ori.
În total se pare că a avut patru soții, acesta (adică poligamia) fiind motivul principal pentru care autoritățile imigraționale din SUA și decanul Facultății de Economie de la Harvard au decis să-l tirmită pe tânărul Obama acasă; bineînțeles fără a-i spune adevăratul motiv. Pentru tatăl lui Obama șocul a fost atât de mare, încât ajuns în Kenya a început să bea. Spune autoarea că și alți președinți americani (Bill Clinton și Ronald Reagan) au avut probleme de acest fel. Rezultatul este că Barack Obama (președintele) a decis să urmeze un alt model consacrând mult timp soției și celor două fiice.

Calendarul Rusiei Unite

Un calendar nostim.

Despre Euro: opțiunea default și exit

Acum câteva luni, puțini discutau despre opțiunea default și exit, acum opțiunea respectivă pare naturală. Un podcast bun despre criza euro pe Econtalk: aici . Viziunea lui Cowen este cam sumbră. Stiglitz crede că Euro mai poate fi salvat.

Roubini zice că "unless the eurozone moves toward greater economic, fiscal, and political integration (on a path consistent with short-term restoration of growth, competitiveness, and debt sustainability, which are needed to resolve unsustainable debt and reduce chronic fiscal and external deficits), recessionary deflation will certainly lead to a disorderly break-up."

Summitul de săptămâna trecută (8-9 Decembrie) arată că mai este o cale plungă până liderii europeni vor cădea de acord asupra unui plan de salavare a monedei unice. Marea Britanie, sub îndrumarea conservatorilor nu va participa la revizuirea tratatelor; la fel cum Thatcher se opunea aderării la Euro, acum Cameron se opune - unei eventual uniuni fiscale etc.

Criza rămâne subiect de discuție în Europa de Vest, mai puțin - în Est.

Hashtaguri populare in timpul protestelor post-electorale rusești

Foarte utile următoarele hashtag-uri pentru a afla ultimele noutăți de opoziție din Rusia: #10дек , #10dec , #бп , #Bolotnaya, #Russia, #Moscow, #митинг , # Newdecembrists, #выборы . Câte 5-6 tweet-uri pe minut. Unele din ele sunt deja spamuite de kremlinbots :)

Statistica și fraudele electorale

Evident că multă lume suspectează că s-au furat voturi la alegerile din Rusia. Există sute de cazuri înregistrate. Dar Rusia are zeci de milioane de alegători; la vot au participat circa 55 de milioane dintre aceștea. Cele câteva sute de cazuri statistic vorbind pot reprezenta niște anomalii. Dar mai important este să cunoaștem câte voturi s-au furat ... un exercițiu în acest sens este propus de către fizicianul rus Sergey Șpilkin :). Vezi aici și aici . POtrivit lui Șpilkin, Edinnaya Rossija ar fi trebuit să aibă 34%, deci frauda ar reprezenta circa 15-16%. Semnificativ.

Coincidenta sau ticalosenie? (o clarificare necesara)

In legatura cu faptul ca in ultimele ore sunt interpelat "cu stupoare" de catre mai multi prieteni si cunoscuti vizavi de articolul "Cosmetizarea si reabilitarea miscarii legionare", aparut sub semnatura "Ion Marandici, or. Leimen, Germania" in ziarul "Moldova Suverana" din 6 decembrie 2011, in care sunt taxati in cel mai grobian mod o serie de scriitori, ziaristi, istorici din Moldova, tin sa aduc la cunostinta ca, personal, nu am nicio atributie la aparitia scriiturii respective. Ar fi bine sa fie vorba doar de o coincidenta de nume si nu de o ticalosenie... Dupa cum spune dl Constantin Cheianu: oameni buni, nu sunt "camila"! Prietenii stiu de ce ...

Ion Marandici, New Jersey, SUA

Alegerile rusești

Pentru cei care urmăresc viața politică din Rusia, azi este o zi importantă, Rusia este în alegeri. Presa din Occident se bucură și declară că Rusia Unită partidul lui Putin a suferit o înfrângere. Problema este că această înfrângere este relativă, adică majoritatea acestor comentatori compară rezultatul din 2011 cu cel din 2007. Dacă facem abstracție de alegerile precedente, atunci Rusia Unită este victorioasă. Din cel puțin două motive: 1) chiar dacă iau mai puțin de 50% din voturi, modul în care se transformă voturile în locuri de parlamentar avantajează partidul cel mai mare. Așa că 45% din voturi vor însemna peste 50% din locurile în camera inferioară a parlamentului rus; 2) să presupunem prin absurd că exit-pollurile rusești greșesc rău de tot și Rusia Unită ia mai puțin și nu are majoritatea în Dumă. Oricum unul dintre partidele din Dumă, probabil LDPR sau Spravedlivaya Rossija (cea din urmă s-ar putea să nu treacă pragul) se vor alia cu Rusia Unită; 3) dar chiar dacă nu se aliază nimeni cu ei, oricum premierul va fi pe placul lui Medvedev, dacă Duma nu votează pentru el, atunci va fi dizolvată. Am dubii că parlamentarii ruși ar risca la fel de mult ca cei moldoveni.

Deci Occidentul să jubileze mai puțin, pentru că declinul Rusiei Unite este unul relativ. Tandemul rămâne, așa cum anticipau mulți, la cârma statului.

Karl Schmidt - cel mai bun primar de Chișinău?

Încercam să deslușesc ce se mai întâmplă pe acasă dincolo de Hramul Chișinăului. Am dat întâmplător peste acest articol despre Karl Schmidt, cel mai bun primar de Chișinău publicat fix pe 14 octombrie. Vorbește despre modernizarea orașului, iar la final spune că nici măcar nu se știe unde este momrmântul cel mai bun primar de Chișinău.

Regina și democrația britanică

Lucru curios, regina Marei Britanii nu a votat niciodată. Mai mult nici un membru al Casei Regale nu a votat; explicația este simplă, monarhul britanic trebuie să fie neutru și să reprezinte întreaga societate britanică. Nici de candidat nu candidează. Iată ce scrie pe site-ul casei regale: "Although the law relating to elections does not specifically prohibit the Sovereign from voting in a general election or local election, it is considered unconstitutional for the Sovereign and his or her heir to do so." Adică ar fi neconstituțional o eventuală participare la alegeri a monarhului.
Monarhia britanică păstrează și alte tradiții anti-moderne. Spre exemplu, discriminarea pe bază de gen în ceea ce privește succesiunea la tron sau interdicția de ocupare a tronului de către un catolic sau de către un membru al casei regale căsătorit cu un sau o catolică. Coaliția lib-con discută acum modernizarea acestor reguli.
Regina este șeful statului în 15 state și este șeful Comunității Britanice, ce cuprinde 53 de state.
De fapt, nici Parlamentul Britanic nu este în pas cu timpul. Pentru a adresa întrebări premierului în timpul săptămânalei PMQ, membrii camerei de jos trebui sa să ridice de zeci de ori în picioare "to catch the Speaker's eye".
În fine toate acestea nu înseamnă că democrația britanică este anacronică, pur și simplu forma acesteia este învechită, de fapt britanicii, spre deosebire de moldoveni, se descurcă excelent și formează guverne stabile cu o Constituție nescrisă. Încă o dovadă că în societățile aflate în tranziție există regulile formale ale democrației, dar lipsesc obiceiurile democratice.

Unioniștii și naționaliștii din Marea Britanie

Am discutat cu studenții mei despre sistemul politic birtanic și bineînțeles că am abordat și subiectul descentralizării încurajate de Tony Blair. Mă refer la devolution și la încercarea celor din Scoția, Țara Galilor, și Irlanda de Nord de a crea instituții reprezentative locale, adică home rule, dar și la apelurile separatiste. Este greu de spus dacă Marea Britanie va avea în componența ei peste o sută de ani, cele trei regiuni.
Partidul Național Scoțian are câțiva palamentari la Westminster (i.e. în Paralamentul Britanic) și în programul partidului scrie clar că scopul final este independența regiunii. În ceea ce privește Țara Galilor, aceștia sunt mai moderați, probabil fiind conștienți de numărul redus de votanți cu o identitate galică pronunțată. Plaid Cymru, cel mai important partid galez este mai aproape de Anglia și mai puțin popular.
Extrem de încurcată este situația Irlandei de Nord. Partidele învingătoare în alegerile regionale (sunt cam o duzină), pentru a fi acceptate în parlamentul Irlandei de Nord trebuie să se declare unioniste sau naționaliste. Acești doi termeni, care de multe ori se suprapun în contextul moldovenesc, în Irlanda de Nord reprezintă poziții diametral opuse. Unioniștii sunt cei care vor să rămână în componența Marei Britanii, iar naționaliștii sunt cei care vor să existe o Irlandă unită și independentă. Aceste orientări politice se suprapun și peste clivajul religios: unioniștii find protestanți, iar naționaliștii - catolici. Geografic districtele mai apropiate de Irlanda sunt dominate de naționaliști. Așadar partidele mari britanice nu concurează în Irlanda de Nord, situație asemănătoare cu cea din alte enclave etnice/religioase de prin alte state (vezi Găgăuzia, Covasna și Harghita, Tara Bascilor, Cataluna etc.). De fapt, putem vorbi de un sistem de partide separat in Irlanda de Nord. Curios că Sinn Fein, cea mai importantă formațiune naționalistă din regiune participă la alegeri atât în Marea Britanie, cât și în Irlanda (observați harta Irlandei Unite de pe site-ul oficial).
În fine, doar vroaim să spun că a fi unionist în Irlanda de Nord înseamnă că ești pentru menținerea Irlandei de Nord în cadrul Marei Britanii, adică ești în favoarea status quo-ului; pe scurt poți fi unionist fără a fi naționalist. Pe de altă parte, naționaliștii irlandezi vor o Irlandă unită, nu o Irlandă de Nord independentă.
Ceilalți naționaliști, adică cei britanici, vor ieșirea din UE și mai puțini imigranți, British National Party și UK Independence Party sunt exemple relevante aici.

Un blog colectiv pe științe politice

Am dat peste http://themonkeycage.org/ un blog întreținut de către câțiva politologi americani. Mi s-a părut util.

America, datoria și falimentul

Scriam aici cum vede Obama relansarea economiei americane. De fapt cum o văd consilierii săi, care nu au fost puțini (lista întreagă). De ce fug consilierii economici din administrația lui Obama? Există câteva răspunsuri posibile: ori nu au sfaturi utile, ori au înțeles gravitatea situației și nu vor să fie asociați cu actuala criză economică. Recent Austan Goolsbee a anunțat că se va retrage. Iar de prestația profesorului de la Princeton, Ben Bernanke, actualmente Directorul Federal Reserve iarăși nu este mulțumit nimeni, dacă este să dăm crezare acestui articol.
La începutul anului, dacă ai fi întrebat americanii de rând ce este debt ceiling (i.e. plafon al datoriilor statului) și cu ce se mănâncă - nu ai fi aflat, atunci problema de pe agendă era taxarea celor cu venituri de peste 250 000 USD/an. Acum toată mass media americană vorbește despre necesitatea creșterii plafonului datoriei SUA, pentru a evita un faliment (i.e. default). Republicanii trag de timp, iar democrații și Obama flutură stindardul falimentului, pentru a-i constrânge pe republicani să susțină măsura. Pe de o parte, Krugman critică acordul (vezi versiunea Casei Albe) susținând că a tăia din cheltuielile publice pe timpuri de recesiune este o greșeală; Obama în viziunea sa a cedat în fața republicanilor, care au amenințat că nu votează ridicarea plafonului, dacă nu se taie din cheltuilile bugetare, astfel conectând două probleme diferite. Pe de altă parte Obama nu uită să amintească de responsabilitatea lui Bush pentru datoria acumulată, vezi infograficul administrației.
Oricum pentru un est-european este trist să observe cum americanii încearcă să-și refacă economia. Am impresia că SUA este în declin economic. Inițial la auzul termenului de faliment (i.e. default) asociat cu SUA, am crezut că este o glumă. Data de 2 august este data limită până la care politicienii americani trebuie să ajungă la un compromis și să voteze actul legislativ. Lucru curios, cele trei agenții de rating nu se grăbesc să scadă ratingul obligațiunilor guvernamentale americane la fel cum o făceau în cazul statelor europene, ultima vizată fiind Spania. Faptul că aceste agenții sunt americane spune multe, nu este intamplator ca Uniunea Europeană se pregăteșete să înființeze propria agenție de rating. Scriam mai sus că este trist să auzi vorbindu-se despre falimentul Americii, pentru că America a contribuit la căderea comunismului în Estul Europei, a ieșit învingătoare din Războiul Rece, are militari pe întreg globul (taie cu greu din cheltuielile militare, din cauza presiunilor din cadrul establishmentului militar), dar este înfrântă nu de un adversar militar, ci de propria datorie publică. Văzând cum o superputere se luptă cu propria datorie, te întrebi, dacă și statele mici ca Moldova nu ar trebui să aibă un plafon al datoriei publice stabilit prin lege de către Parlament.

Voturi pentru PCRM de-a lungul anilor

Două sondaje: care greșește?

Au fost făcute publice rezultatele a două sondaje de opinie: Barometrul de Opinie Publică și sondajul efectuat în trei etape de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova.
Sondajul IPP arată că pentru Chirtoacă ar vota 39%, iar pentru Dodon - 26% din totalul celor intervievați. Barometrul suplimentează eșantionul pentru Chișinău și vine și cu distribuția preferințelor ca procent al celor care au declarat că vor vota. Astfel Chirtoacă este creditat cu 54% (cu marja de eroare de +/- 4%, deci intervalul de încredere ar fi între 50-58%), ceea ce ar însemna că nu va fi un tur doi (un lucru puțin probabil în opinia mea).
Al doilea sondaj al Asociației ne arată că  pentru Chirtoacă ar vota 38.6% din respondenți, iar pentru Dodon - 36.5%. Esimările mele nesociologice bazate pe rezultatele la alegerile anterioare și evaluările aparițiilor în presă ale candidaților se apropie mai mult de rezultatele celui de-al doilea sondaj. Care este deosebirea majoră între cele două sondaje? Este evident că unul dintre sondaje subestimează sau umflă votul pentru Igor Dodon: 36% (Asociația) și 26% (BOP); la mijloc poate fi si o deosebire in eșantionul pe care s-au calculat aceste procente, spre exemplu eșantionul Asociației include pe cei care au răspuns nu știu, dar nu este clar dacă îi exclude pe cei care nu votează, dacă este ultima variantă, atunci procentele sondajelor coincid 36% comparat cu 36%; dacă este eșantionul complet, adică procentul este calculat din numărul total al intervievaților, atunci există o diferență de 10% din voturi, semnificativă și dincolo de orice marjă de eroare, așa că în mod sigur există o eroare;  în privința lui Chirtoacă ambele sondaje indică rezultate similare, adică 38.6% și 39% din numărul intervievaților ar vota pentru primar. Întrebarea importantă este dacă distanța dintre candidați este așa cum o dă BOP-ul sau Asociația? Dacă este așa cum spune BOP, Dodon nu prea are șanse în turul II. 

(Date corectate) În ceea ce privește Consiliul Municipal, BOP-ul dă următoarele estimări (procent din cei care au exprimat o optiune de vot din Chisinau): PCRM - 35%, PL-33%,  PLDM-23%,  PDM-7%; pe de altă parte, exprimat ca procent din totalul celor chestionați în Chișinău, BOP dă următoarele cifre: PCRM -27%, PLDM-17%, PL-25%, PDM-7%;  de cealaltă parte sociologii și demografii dau următorul clasament: PCRM - 33.9%, PL - 22.1%, PLDM - 20.4%, PDM - 8%.
Observăm următorul lucru neobișnuit pentru politica moldavă: potrivit BOP pentru consilierii municipali ai PCRM ar vota - 27%, iar pentru candidatul comunist Dodon -  26% (din numărul toatl)! Differența între scorul partidului și scorul lui Dodon ar fi de 1%, ceea ce este implauzibil în cazul PCRM, de obicei acest partid ia mai puține voturi decât candidații, dar în majoritatea cazurilor distanța între candidat și partid este mai mai mare decât un procent. În orice caz este diferență între Dodon și PCRM este mult mai mică decât în cazul lui Chirtoacă și a Partidului Liberal. În Chișinău, Partidul Liberal este cu 15%-20% din voturi în spatele candidatului.

Update: datele cu PPCD erau din tabelul cu partidele pentru care lumea nu va vota. Mea culpa :) Oricum este interesant că în memoria colectivă PPCD a rămas, din păcate pentru ei, partidul a rămas într-o lumină proastă. Oare cât vor mai ține minte alegătorii alianța neoficială între PPCD și PCRM?

   

Iunie 2007 și iunie 2011

Dorin Chirtoacă trebuie să muncească mai mult în 2011 pentru a învinge. În 2007, comuniștii selectaseră un candidat slab, care abia lega două fraze închegate și care avea sigur mai multe în minus decât "ceva în plus"; probabil lumea își amintește de mănușa roșie aruncată pe panourile electorale. Iordan era un oponent, care nu a participat la dezbateri electorale (iată o mostră de Iordan din 2007 și Chirtoacă din 2007); ce poate fi mai rușinos decât lașitatea. În 2011, candidatul comunist Igor Dodon este mult mai pregătit și mai abil, Dodon știe că dacă va învinge va putea pretinde la funcții mult mai importante în partid. Singura problemă a lui Dodon este că este tipul de candidat birocratic, care are nevoie de mult timp ca să formuleze un răspuns și se lasă descumpănit ușor.
Și discursul lui Chirtoacă a căpătat o aură birocratică, adică este cam lemnos, abundent în termeni administrativi, care evident nu stârnesc emoții sau pasiuni. Chirtoacă reprezintă acum Primăria, are experiență, cunoaște pe de rost toate proiectele Primăriei și mizează pe concret. Oponentul său mizează pe subiectul copiilor și familiei, patriotismului (imaginea cu pământul dăruit lui Băsescu este evocată obsesiv) și încearcă să-l descrie pe Chirtoacă ca pe un străin. Absurd, dar Dodon spune că nu vine la Primărie să facă politică, când toată lumea știe că este imposibil așa ceva. Primarii europeni sunt toți politicieni.
În 2007, liberalii mărșăluiau pe 27 martie și organizau proteste lunare, iar comuniștii erau în letargie. În 2011, comuniștii folosesc tactica liberal-democraților și anume organizarea unor acțiuni de masă periodice cu o simbolică distinctă (așa-zisul drapel al lui Ștefan, pe care vor să-l facă de stat/drapelele roșii/imaginea lui Che Guevara) pentru a crea imaginea unei formațiuni populare. Într-o mare măsură acest lucru le reușește.
FIlat în 2007 era altul. Atunci Filat era candidat la primărie din partea Partidului Democrat condus de către Diacov și în timpul celui mai mare concert de campanie Filat a susținut și cel mai aprins discurs din cariera sa politică. După eșecul de la localele din 2007, acesta pleacă din partidul lui Diacov și anunță lansarea unui nou "proiect politic". Acum în 2011, Filat este premier și are conflicte cu PD-ul, primul său partid.
În 2011, Chirtoacă nu se mai bucură de aura de victimă, pe care o căpătase după reținerea sa și a lui Mihai Ghimpu de către poliția municipală pe 27 martie 2007. S-ar părea că Mihai Ghimpu este singurul președinte al Moldovei, care a fost reținut vreodată de poliția municipală, restul au fost președinți standard.
În 2007 am avut ocazia să observ direct campania electorală și victoria incredibilă a lui Chirtoacă, însă acum deschid ziarul Timpul și în față îmi apare zâmbăreț candidatul comunist. Spațiul virtual este contestat, nu mai aparține exclusiv forțelor democrate așa cum era în 2007. Atunci în 2007, puțini credeau că Dorin Chirtoacă va învinge; mă număram printre ei, doar pentru că știam un singur lucru - Iordan era cea mai proastă alegere posibilă a comuniștilor. Acum candidatul comunist este mult mai bun.
La capitolul slogane mă bucur că atât liberal-democrații cât și liberalii au ales drept slogan "Impreuna", adică titlul acestui blog. Dar îmi pare rău că a dispărut ideea schimbării. Iată ce scriam în 2007 pe acest blog .

Cât valorează cadoul lui Filat pentru Chirtoacă?

Am aflat că ceasul dăruit de către Vlad Filat lui Mihai Godea are o valoare cuprinsă între 5 lei și 20 000 de dolari. Dar cât valoarează cadoul lui Filat pentru Chirtoacă? Mă refer bineînțeles la scoaterea lui Victor Bodiu din cursa pentru Chișinău. În opinia mea, acesta este un cadou mult mai scump decât ceasul lui Godea, așa că și Dorin Chirtoacă, dar mai ales Partidul Liberal aflat în declin în Chișinău ar trebui să-l prețuiască. Gurile bune spun că Filat ar fi făcut acest pas pentru a-i asigura victoria lui Chirtoacă din primul tur, gurile rele zic că de fapt retragerea lui Bodiu ar fi un cadou pentru Dodon, pentru că o parte din electoratul liberal-democrat ar putea vota pentru comuniști. Nu văd motive serioase pentru ca electoratul PLDM să migreze către comuniști, dar sigur există cel puțin trei motive, pentru care Dorin Chirtoacă și Partidul Liberal ar trebui să-i fie recunoscători lui Filat.
           În primul rând, suportul pentru PLDM în Chișinău este mult mai mare decât suportul pentru PL. Probabilitatea ca Victor Bodiu să fi ajuns în turul II al alegerilor era extrem de mare. Mă bazez aici pe cifrele de la ultimele alegeri parlamentare din Chișinău. La 28 noiembrie 2010 în Chișinău, PL acumulase 69 266 voturi (16%), iar liberal-democrații - 122 845 (28%). Pentru comparație, comuniștii luaseră atunci 173 570 (40%). Măsurat în voturi, cadoul lui Filat valorează cam 15-20% din voturile pe care le va primi Chirtoacă în primul tur. Pentru că PCRM a mobilizat eficient electoratul său va avea loc și turul doi.   
            În al doilea rând, PLDM a cheltuit o sumă frumușică pentru promovarea lui Victor Bodiu. În ciuda unor comentarii negative online, candidatul Bodiu era dinamic și diversele sale apariții media sugerează că era în stare să susțină o dezbatere electorală aprinsă cu Chirtoacă. În mod vizibil, Bodiu era un contracandidat foarte incomod pentru Chirtoacă.
           Trei, PLDM ar fi avut șansa prin participarea la campanie pentru primar să-și revină după plecarea lui Tănase și mai ales, Godea (cu tot cu ceas). Problema cea mare cu Bodiu a fost modul în care acesta a fost desemnat candidat și ulterior modul în care a fost scos din cursă. Retragerea sa și susținerea aparent necondiționată a lui Chirtoacă înainte de primul tur transmite semnalul către electoratul PLDM-ist că este OK dacă ei votează pentru candidatul liberal; dar unii alegători ar putea înțelege că este OK să voteze nu doar pentru candidat, dar și pentru partid. Este clar că decizia de a-l retrage pe Bodiu a avut la bază problemele de comunicare și coordonare la vârful partidului. Fără o locomotivă electorală, mobilizarea electoratului PLDM va fi mai dificilă și rezultatul va fi unul pe potrivă. Cadoul numit "retragerea lui Bodiu" va costa scump PLDM-ul și spre deosebire de ceasul lui Godea nu va simboliza despărțirea de Partidul Liberal, ci apropierea celor două partide. Acum știind că la cadouri se răspunde cu cadouri, mă întreb ce cadou îi va face Chirtoacă lui Filat?

Uniunea Europeană: un viitor incert?

Câteva gânduri enunțate în cadrul discuției despre viitorul proiectului european:

"Pentru mulți analiști americani, Uniunea Europeană (UE) este o construcție efemeră pe punctul de a dispărea. Mi se pare că acest pesimism este ancorat în tipul de gândire realist, ce domină spațiul academic american. Mă refer aici în special la ideea că politica internațională este o politică a balanței de putere într-o lume anarhică, în care statele încearcă să supraviețuiască maximizându-și puterea militară și cooperează doar dacă acest proces nu-i avantajează mai mult pe parteneri. Pentru acești gânditori, proiectul unei Europe unite reprezintă o anomalie.

Pe de altă parte, elitele politice europene și o parte din demosul european înțeleg că UE a apărut pentru a preveni izbucnirea unui al Treilea Război Mondial și că după jumătate de secol Jean Monnet ar fi spus "mission accomplie". Pe parcurs, europenii au inițiat și o serie de proiecte paralele/anexe în ideea că acestea vor contribui la creșterea economică în acest spațiu al păcii; mă refer aici la uniunea vamală, la zona de comerț liber, la piața comună, la moneda unică, cele patru libertăți de mișcare etc. Între timp toate aceste proiecte paralele au devenit o construcție impunătoare cu un singur defect arhitectural; mă refer bineînțeles la lipsa unei ieșiri; ai intrat, dar nu mai poți să pleci din Uniune. Economic, statele europene sunt sortite să rămână împreună și chiar dacă prin absurd elitele politice ar dori să părăsească Uniunea Europeană, decizia respectivă ar costa prea mult elitele economice. Poate doar radicali de tipul lui Nigel Farage sau Jean-Marie le Pen ar fi în stare să facă acest pas. Dar chiar dacă acest scenariu exotic ar avea loc, acești politicieni radicali ar pierde alegerile ulterioare din simplu motiv că economia națională ar intra în recesiune ca urmare a regulilor aplicate de UE țărilor terțe. UE a trecut cu succes prin mai multe crize economice, dar proiectul Euro – nu. Aici trebuie să remarc că unii analiști conchid în grabă că eșecul Euro ar însemna dispariția UE. Nimic mai fals. Să admitem pentru moment că proiectul Euro ar eșua, în asemenea circumstanțe UE ar rezista datorită angajamentelor complexe din alte deomenii pe care este construit edificiul.

Acum problema zonei Euro este una a disciplinei și lipsei de viziune; regulile de joc nu au fost gândite până la capăt în cadrul proiectului Euro, mai ales lipseau regulile clare de monitorizare și sancționare a elitelor politice deviante, adică a celor înclinate să cheltuie iresponsabil. Probabil din prea mult optimism fondatorii zonei Euro își imaginau că timpurile economice favorabile vor dura la nesfârșit; altfel este greu de înțeles de ce un fond al solidarității nu fusese creat mai devreme. Pentru acel optimism din vremurile bune, dar și pentru ineficiența grecilor, irlandezilor, portughezilor, și spaniolilor plătesc statele fondatoare ale UE. Plătesc și pentru că a lipsit o viziune, a lipsit planul pentru situațiile de criză, au lipsit discuțiile publice ... Bine, veți spune că UE nu a avut nevoie vreodată de o viziune și veți avea dreptate, UE a evoluat fără o destinație prestabilită. Nu pentru că Europa ar fi fost în criză de vizionari, ci pentru că ideile acestor vizionari erau considerate excentrice de către elitele politice. Mișcarea Paneuropa fondată de contele Richard de Coudenhove-Calergi este cel mai elocvent exemplu; contele lansase ideea unei monede unice în scrierile sale interbelice, dar pe atunci planul părea prea avangardist. Așa că după cum explică cu acribie Craig Parsons în A Certain Idea of Europe (2003), Europa comunitară de astăzi este realizarea doar uneia dintre cele trei idei despre Europa aflate în concurență pe piața ideatică franceză postbelică. Europa tradițională și cea confederală ca viziuni alternative au dispărut din spațiul public și revin în dezbatere doar în discursurile politicienilor radicali. În acest sens, discuțiile despre viitorul Europei au loc deja într-un cadru limitat, pentru că punct de pornire este o Europă comunitară. În acest cadru, pe timpuri de acalmie, ideile inovatoare rareori schimbă comportamentul politicienilor. Dar pe timpuri de criză, ideile inovatoare sunt importante. Actuala criză economică financiară a determinat politcienii europeni să inoveze, să creeze noi instituții, să scrie noi reguli, și să salveze moneda unică; în acest proces, ideile inovatoare au avut un rol semnificativ. Cu toate acestea modul în care a reacționat UE la această criză seamănă mai mult cu o "cârpeală" făcută din mers decât cu o dezbatere serioasă. Impresia mea este că UE va înlătura mereu din mers defectele navei ca să se mențină pe linia de plutire, dar nu va deveni niciodată un spărgător de gheață."

Pentru întreaga discuție intrați aici .

ASN Convention 2011: Moldovenism, românism și un pic de europenism?

Am participat la întâlnirea anuală a Asociației pentru Studiul Naționalităților (vezi programul ASN 2011 Convention). Din păcate a fost organizat un singur panel despre Moldova în cadrul căruia am prezentat și eu un studiu despre conversația moldo-română de pe Twitter și mobilizarea post-electorală (voi pune paperul online).
Surprinzător, dar mulți din lumea academică occidentală sunt interesați de problema identității moldovenilor, de aici și numele a două curente de idei moldovenismul și românismul, care structurează cumva discursul public și politic din Moldova. Cel puțin cam asta este paradigma majoră pentru abordarea problemelor de identitate/națiune din Moldova. Sunt sceptic în privință forței explicative a oricăror -isme, adică nu cred ca aceste abordări ce se axează pe partea ideatică pot explica suficient de argumentat acțiunile concrete/comportamentul politicienilor moldoveni. Cu toate acestea încercarea de a desluși coerența și contradicțiile din aceste discursuri moldovenizatoare sau românizatoare este lăudabilă (cele moldovenizatoare sunt mai atractive pentru cercetătorii occidentali). De fapt, problemele ce țin de predarea istoriei și limbii, luptele pentru simbolurile statului, dezbaterile aprinse despre mutarea sau valoarea artistică a unor monumente sovietice, utilizarea unui anumit alfabet nu sunt specifice doar Moldovei, așa cum probabil cred mulți intelectuali moldoveni, dar și altor foste republici sovietice devenite state independente acum douăzeci de ani (vezi panelurile și titlurile unor studii despre Belarus, Ucraina, Rusia, Uzbekistan). Așa că ar fi bine ca aceste probleme să fie abordate dintr-o perspectivă comparativă. Abordările de genul "Moldova este un caz unic" sau "numai in Moldova este posibil așa ceva" mi se par contra-productive.
Au fost și două paneluri pe politica externă a Rusiei, dar ideea de bază era legătura dintre identitate și politica externă, un subiect mai greu de abordat în spațiul academic american, unde abordările sunt mai ales de tip neo-/realist, formal, sau analize ale procesului decizional.
Mai merită menționate și două cărți lansate în cadrul conferinței: Elise Giuliano, Constructing grievance: Ethnic Nationalism in Russia's Republics, Cornell University Press, 2011 si Alfred Stepan, Juan Linz, and Yogendra Yadav, Crafting State-Nations: India and Other Multinational Democracies, The Johns Hopkins University Press, 2011. Prima este o încercare de a explica mobilizarea naționalistă din anii '90 din republicile autonome din cadrul Rusiei cu referire la percepția inegalităților economice de către majoritari ca factor major; această abordare este diferită de cele propuse de autori ca Mark Beissinger, Jack Snyder, Michael Hechter sau Dmitry Gorenburg. A doua vine din partea unor clasici în domeniul tranzițiilor democratice, care elaborează subiectul statelor fără națiuni, altfel spus statelor, care sunt nevoite să-și construiască propriile națiuni.
Mai recomand The Green Wave, un documentar despre represiunile post-electorale din Iran și despre Revoluția Verde, numită și ea la timpul ei Twitter/Facebook Revolution. Sigur pe-alocuri filmul este prea partizan și poate se depărtează pe-alocuri de documentar, dar merită văzut.
În final mai amintesc culegerea de articole publicată sub îngrijirea profesorului japonez Kimitaka Matsuzato, și mai ales articolul profesorului Matsuzato despre relațiile bisericești din cadrul lumii ortodoxe și influența acestora asupra situației din Transnistria și Abhazia. Iată câteva curiozități: a) Biserica Ortodoxă Rusă a început federalizarea înainte de inițiativele lui Gorbaciov, adică a delegat mai multe puteri bisericii ucrainene, celei beloruse, și moldovenești, înainte de referendumul cu privire la menținerea URSS. b) Canonic Transnistria ține de Mitropolia Moldovei, chiar dacă statul moldovean nu controlează teritoriul, oamenii, sau resursele de pe malul stâng, c) conflictul pentru scrierea "corecta" a istoriei dintre consiliera lui Smirnov Ana Volkova și istoricii "moldoveniști" din jurul lui Babilungă, d) nu stiam despre influenta bisericii autocefalice ucrainene în regiune în anii '90.
   

7 aprilie: ritualul comemorarii

Primăria municipiului Chişinău invită toţi doritorii să participe la acţiunile de consemnare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, conform următorului program.

8.00,                   Serviciu divin.

Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”

Biserica Sfânta Teodora de la Sihla

Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan”,

din str. 31 august 1989, nr. 161

9.30,                   Depunere de flori la Piatra memorială şi locul unde a fost omorât Valeriu Boboc.

Piaţa Marii Adunări Naţionale

10.00,                 Expoziţie de fotografie. Luări de cuvânt.  

Scuarul monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt 

10.30,                 Lansarea cărţii lui Damian Hâncu „Moldova mă doare”, dedicată evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Scuarul monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt 

14.00,                 Depunere de flori la mormântul lui Valeriu Boboc. Locul pornirii – din faţa sediului Primăriei Chişinău, la ora 13.30.

Cimitirul din s. Bubuieci.

18.00,                 „Oraşul meu alb” – Concert susţinut de maestrul Eugen Doga şi Orchestra Naţională de Cameră, dedicat tinerilor intraţi în legendă. 

Sala cu Orgă

20.00,                 Acţiunea „Flacăra libertăţii”. Vino şi aprinde o lumânare în memoria victimelor de la 7 aprilie 2009! Recital de muzică folk şi naţional-patriotică.

Piaţa Marii Adunări Naţionale 

Salvatorii Americii

Vroiam sa spun creditorii Americii: aici . Economia chineză a depășit-o pe cea japoneză și se spune că în 2020 o va depăși pe cea americană. Deocamdată chinezii salvează America împrumutându-i bani, iar americanii plătesc dobândă chinezilor.

7-12 aprilie 2009: Revoluționarii de pe Twitter (cazul Moldova)

În aprilie 2009, lumea vorbea despre revoluția Twitter din Moldova. Lucrez la un paper și am dat de niște date interesante în legătură cu utilizarea hashtag-ului #pman în perioada 7-12 aprilie. Iată ce este curios: până pe la ora 13.00 vocile celor din piață se aud deslușit, dar după ce televiziunile române încep să menționeze Twitter-ul în  reportaje, hashtag-ul #pman este invadat de internauții români, care sunt bucuroși că în loc de scandalul cu Becali la TV vor avea parte de o revoluție în direct pe Twitter. Percepția românească asupra evenimentelor este modelată după Revoluția Română din 1989, un fel de scurtătură cognitivă răspândită mai ales după folosirea repetată la TV a termenului revoluție (singura revoluție prin care au trecut cei din Ro fiind cea din 1989, dar am dubii că că cei care twittuiau au participat cumva). De aici și strategiile propuse: 'în 1989 am luat televiziunea, asa faceti si voi', 'Voronin a urcat în elicopter', 'Armata e cu noi' etc. Dar mult mai interesant este că după 7 aprilie hashtag-ul #pman este utilizat preponderent de românii din afară sau din Ro, cumva cei din afară luaseră virusul revoluționar doar că aveau nevoie de un dictator. Nu este de mirare atunci că în perioada 7-12 aprilie, cele mai multe Tweet-uri (numărul de lângă nick în tabel) au fost trimise de către cei din tabelul de mai sus, iar pe primele trei locuri se află persoane care au intrat pe Twitter abia seara târziu pe 7 aprilie pe la ora 10.00 pm sau mult mai târziu. Asupra lui mixman2009 (Dan) și mediamtv (snow222) a planat suspiciunea că ar fi infiltrați pentru a speria sau provoca lumea, la o analiză mai atentă a mesajelor acestor cred că este vb. despre altceva.

Piața internetului în MD: duopol?

Sursa: ANRCETI

Cooperativele anilor '90

Cetățeanul sovietic ardea de nerăbdare să se lanseze în afaceri. Cooperatorii sau chastniki nu erau văzuți cu ochi buni, însă de ce să nu lucrezi la cooperativă dacă faci mai mulți bani decât la stat. Cifrele de altături (din Jones și Moskoff, 1991) arată că după zeci de ani de comunism, spiritul antreprenorial nu a dispărut; a renăscut odată cu Legea din 1986. Este adevărat că în Moldova erau mai puține cooperative decât media pe URSS.

Egor Gaidar despre colapsul URSS

URSS a fost salvată de la colaps în anii '80 de conjunctura favorabilă de pe piața petrolului. Odată cu scăderea prețurilor la petrol au scăzut și veniturile, URSS a trebuit să împrumute de la băncile din Vest ca să aibă bani pentru grâu. Grâul pentru a hrăni clasa muncitoare de la oraș bineînțeles.