sâmbătă, 31 octombrie 2009

post-comuniste

Zilele astea am participat la două conferințe consacrate căderii comunismului. Prima a avut loc la Leipzig, orașul în care a început de fapt căderea zidului berlinez. Am chat-uit despre web 2.0 și importanța new media în regimurile autoritare, pentru ca în final să le spun participanților că în definitiv rețelele sociale sunt monitorizate atent de autorități nu doar în statele cu regimuri autoritare, ci și în Occident (în ultimul timp FBI-ul a inițiat tot felul de investigații pornind de la postări pe Facebook, Craigslist, bloguri etc.). Este adevărat că atunci când am vorbit despre mobilizarea din 7 aprilie și impactul new media asupra protestelor anti-comuniste, lumea a fost mult mai încântată. Am amintit despre anonimatul pe net, despre jurnalism și bloguri, transferul pe online a presei tradiționale, eventuale planuri de afaceri pentru publicațiile online, pentru ca în final să atingem și problema cenzurii. Pentru chat am folosit http://tinychat.com/ doar pentru că nu era nevoie de un cont și se putea loga oricine. În final le-am spus că new media ajută la deschiderea unei societăți, dar există și anumite limite (acces la net, credibilitate, utilzarea new media pentru propagandă, denigrare, răspândirea xenofobiei, controlul statului, problema provider-ilor, arhitectura internetului etc.).

A doua conferință a fost organizată de Centrul pentru Studii Europene de la Rutgers, deci o discuție despre Europa de Est în SUA. Doar câteva impresii:

a) Alexander Motyl susține că în Rusia, fostul centru imperial, se construește un regim de tip fascistoid, care seamănă cu Germania de după Weimar. Unul dintre argumente este că regimul Putin-Medvedev este foarte popular și că această popularitate se bazează pe cultul personalității construit în jurul unui Putin hiper-masculin. I-am spus că mi se pare un paradox că neonaziștii ruși se află în opoziție față de regimul fascistoid al lui Putin. :) În cazul Ucrainei, Motyl susține că tranziția are șanse mai mari de succes, datorită diversității etnice, lingvistice, armatei slabe (150 000) și Ucrainei de Vest, care face legătura cu Occidentul. Ce-i drept după douăzeci de ani de post-comunism schimbările nu sunt esențiale.

b) Mitchell Orenstein de la Johns Hopkins s-a referit la eficiența reformelor radicale. Concluzia sa a fost una ambiguă. În perioada inițială reformele radicale au adus succese în Țările Baltice, Polonia, dar odată cu criza economică din 2008, tot aceste țări au avut pierderi majore. În același timp, multe din fostele republici sovietice nu au atins încă nivelul PIB-ului din 1989, Geogia fiind în acest sens cea mai înapoiată. Totuși s-ar părea că în unele cazuri regimurile autoritare au reușit să asigure un nivel înalt de creștere economică (chiar dacă de obicei democrația și creșterea economică se susțin reciproc).

c) S-a amintit și despre faptul că la capitolul corupție Transparency International plasează România printre cele mai corupte din state din UE. Cazul polonez este și el interesant (a vorbit despre Jan Kubik de la Rutgers); se pare că după accederea la UE, eficiența guvernamentală în Polonia s-a deteriorat. La capitolul radicalism politic se pare că în Europa de Est partidele radicale pierd din susținători; în timp ce în Europa de Vest acestea sunt mai populare.

d) Volumul 4 din Harry Potter coagulează cumva "rămășițele ideologice ale Războiului Rece" făcând referire la slavii sălbateci. În general, în imaginarul occidental este foarte puternic ancorat stereotipul Europei de Est ca un spațiu în care civilizația și bunele maniere nu sunt acasă. Larry Wolf de la New York University scoate la iveală din presă imagini ale Europei de Est (imagini din NYT, The Economist, ghiduri turistice, diverse publicații italiene, Le Figaro, anunțuri de pe craigslist :), Financial Times), care arată cum imaginarul colectiv occidental păstrează stereotipul est-europeanului sălbatec și necivilizat pe parcursul ultimilor 200 de ani. Est-europeanul este un european inferior, cam asta spun diversele imagini pescuite de cercetător, care crede că în contextul unei Europe lărgite, aceste stereotipuri vor dipsărea.

e) Cu ocazia asta am aflat și despre Oleg Kulik. Ne-a fost prezentat un clip video, care poate fi găsit și pe YouTube aici. Se pare că omul-câine reprezintă de fapt stereotipul despre artiștii din Est.

f) Din prezentările feministelor: în 1989 la fondarea publicației Gazeta Wyborcza, un medic a dorit să plaseze un anunț referitor la serviciile oferite de cabinetul său particular. Ziarul a refuzat plasarea anunțului său. Cabinetul medicului respectiv ajuta femeile să avorteze, iar pentru disidenții anti-comuniști acest anunț era prea mult. În 1989, avortul era legal în Polonia, acum - nu. Altă curiozitate: în Georgia există un program doctoral de Gender Studies.

3 comments:

Neinfectat De Comunism spunea...

sunt sigur ca ilici iliescovici a varsta multe lacrimi aduncandu-si aminte cum au tradat nemtii idealurili socialismului cu fata bovina...

te astept la mine pe blog unde Curuletz Nastasian se viseaza deja prim ministru, sperand ca oamenii de stiinta vor demonstra in curand ca scroafa' zboara...

andruska spunea...

Eh, il stiam pe Kulik mai demult. Mi se pare cam socat - nu ca alti artisti postmoderni nu ar fi la fel :)

Anonim spunea...

stampmanage 2004 crack
rm recorder crack 10.1
mp3 workshop 1.96 crack
cooledit2000 crack
nero burning rom keygen




outlook express password revealer keygen
photomodeler 5.0 crack
dvd architect 1.0 crack
ps2 parental code crack
plus digital media edition keygen
system commander warez
age of mythologies keygen
plumber crack photo
power dvd 6 crack download
art directory print 2.0 crack
virtualcenter keygen
esitronic keygen
viz 2006 keygen
anydvd 4.5.7.2 crack download
cuteftp pro 6.0.0.5 crack
verilogger pro crack
aquatic 3d crack
office xp cd key crack
xalias warez
reason download crack
movie catalogue crack
promechanica crack
flash decompiler v2.0 crack

IMPREUNA - Pur si simplu un blog

"Intră cine vrea, rămâne cine ... nu are ce face" :-)